luni, 7 septembrie 2020

AMINTIREA NETRĂITĂ

 


Bună! Eu sunt amintirea renegată
Vin mai ales nechemată
cum ştii
nu sunt prea răsfăţată

Cu atât mai mult mă plâng
cu cât mă respingi
de parc-aş fi blestemată
Sunt foarte revoltată, desigur


Recunosc, sunt avocatul iubirii netrăite şi
sunt indignată, înţelege

am chiar o scuză
în fond e dreptul meu să mă amintesc
cum mă pricep, să devin poate muză
M-aş simţi bine aşa fiind

să te ştiu iubită

pe cuvântul meu de amintire!

Jur pe intuiţie că-mi vei da de ştire
scriind de rostul meu din definiţie…

1994


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu