SPERANȚA FEMEII FĂRĂ VÂRSTĂ

L-am cunoscut pe don quijote

fără rosinantă şi fără scutier

doar morile de vânt şi poetul speranţei

Un autograf pecetluia înţelepciunea de visător

împăcată cu raţiunea plină de griji

Aşa am început să înţeleg că

pot fi o femeie fără vârstă

cu ridurile grijilor ocolite

de tristeţi şi

chiar acoperite de tăceri

M-am înrudit în felul meu cu don quijote

cu nemărginirea lui

Acum rotesc după voie

morişca ce macină timpului

nisipuri mişcătoare de lacrimi

apăsând la nevoie

butonul în sensul potrivit de mers

Viaţa sau moartea - două stări alotropice

ale aceluiaşi vis

lăsat de Dumnezeu moștenire

speranţei femeii fără vârstă

© drept de autor

Aura Creiţaru

26 aprilie 2021

1 comentariu

Îmi place

Comentează

Distribuie

UMBRA CU FRANJURI

 

 

La primul moment

pare trasă la indigo, dar nu este

Umbra mea îmi sugerează că

am margini conturate

şi opacitate vie, deşi

 gândesc şi mă comport transparent

 

Numai că

 ea nu-mi poate spune dacă

pot fi luată în seamă, sau sunt doar vis

ori hologramă

dacă vorbesc sau tac

dacă am umor sau sunt un posac

 

Uneori

umbra mea are franjuri din emoţii şi dor

lacrimi în oglinda unui curcubeu de lumină

după voia soarelui meu

Alteori 

devin eu-însămi umbră

de îndoială, dar nu fac tocmeală

 în tandemul funcţional cu acelaşi unghi de vedere

nedespărţite rămânem, până ce

va pleca de parcă n-a fost a mea

 

Dar... dacă eu sunt ea

cu franjuri de-mprumut pe contur

şi vise, emoţii şi doruri sosite întârziat

din necunoscut?

FLORI DE CAIS

 

Au înflorit pe crengi de cais

impresii rupte din soare

trimise-napoi

vehicule imaculate

plimbate ireal către noi

prin sângele purificat

Candoarea e-n tot ce

inundă sufletul plecat la cules

de cuvinte – răsfirate-n atâtea semne

ce ţes anotimpul de-afară

şi mai ales, de polen

din patima fluturilor-pereche

De primăvară

 pe flori de cais

vezi zâmbete calde de chipuri

ca pe-o evadare din vechiul vis

REGENERARE DIVINA

Din carcere de trupuri

purtătoare de poveri

ies vălătuci ireali (de parcă brusc

şi-au dat seama că locuirea a expirat)

ocupă ascensoare de aer

la chemarea divină, urcă treptele

şi se purifică

Cerul e primitor ca o iesle în care

suflete adunate din zări

renasc

 

În timp ce între galaxii vibrează un recviem

pântece fertile alese

 culeg respiraţii de zâmbete diafane

pulsând îmbobocite

a viaţă

a dimineţi în lumina ochilor

SUB CER DE GALAXII

 

Pe marginea râului

şedeam privind curgerea

gravitaţiei fluide

Un gând rebel

furat de o piatră e-n urcuşul dealului -

recul împotriva rostogolirii la vale

 

Din piatră-n piatră

am urcat râul cu visarea pe umeri

 martor până sus

unde aşteptau amintiri

să le vină sorocul învierii

 

La întâlnirea dintre gânduri şi contururi

sub cer de galaxii

sunt împărtăşite lecţii de împăcare cu sine

 

A fricii cu înălţimea

 

18.03.21

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CANON PE DOUĂ VOCI

 

 

Poezia vine pe val şi trece prin ziduri

oricât de înalte, oricât de tari ar fi;

Ea străbate spații și bate la poarta inimii

Ea are forța gândului spus (sau ascuns)

sensibilitatea suflului ce cuprinde

îmbrățișează, sau a celui ce rănește

A fericirii sau a suferinței

Iubesc poezia emoției aprinse

a mugurilor bucuriei primăverii

a cuceririi Everestului cu vârfuri ninse

şi nu pe cea a cioburilor ce rănesc îndurarea

nici a lacrimilor rostogolite-n valea plângerii

nici adâncul la puterea obscuruiui

Poezia ce ţine aproape îngerii!

Cea care îmbogățește ființa şi o ridică

acoperă sintagma ce nimicește viul –

o destramă, o topește și o adoarme în veci;

Să trăiască senină ca cerul la puterea iubirii

ce luminează şi amintirea, şi pustiul

Iubirea ce crește poemul şi îl nemărginește!