CÂND...

 

 

 

Când inima cheamă cu dor neostoit

bucuria să-ţi inunde sufletul însingurat

și-l invită la dans –

 e versul inedit al iubirii

 

Când dorul îți alină sufletul îngândurat

 căutând mângâiere pe firul amintirii

E versul ce țâșnește

din lacrimă genuină de mamă

 

Când emoția te răsfață ca o sărbătoare,

liberă să anunţe cu patimă poetului timpul -

o vei cerne până o să devină

ninsoare

 

În prima clepsidră albă păstrez

prima îmbrăţişare

a promisiunii: iubirea ce a îngemănat

primul poem cu unicul crez

 

18.06

 

 

1. TIMPUL ȘI ÎNGERUL

 

 

 

Timpul mi-a răsărit în față

acum nu ştiu câţi ani

 când mi-a aruncat o bagheta magică

și un înger mi-a zâmbit: hei!

de cum m-a văzut

de parcă am fi fost contemporani

şi încă nu ştiam...

 

Am aflat că timpul îşi trimite îngerii

dinspre cer spre pământ

și se emoţionează când se naște un copil

dau bineţe lumii şi dansează cu clipele,

tânjesc după fiecare secundă a noastră

să primească atenţia cuvenită –

Îngerul nu ştie să se ascundă:

atunci când îi ceri îți dă mâna

îți aduce ploaie sau soare,

se bucură cu noi în ceasuri florale,

cu toate visurile din calendare

 

Câteodată,

se uită virtual în oglinda lui

îşi consultă repere din fundal

la lumina candelei arzând imemorial

Reaşează jaloane, trasând bucurii

Ne salvează din neatenţii

de tristeţi în aval

odată cu încuviinţarea gândurilor

ce vin şi-l susţin

 

Timpul ne ține seama evenimentelor

iar îngerul de iubire

ne creditează discret

Timpul se derulează

după proiectul divin

pe marele ecran ireal

iar îngerul ne însoţeşte continuu

pe fiecare ideal concret

 

 

14.06

 

 

SELECȚIA VISURILOR

 

 

La orizontul retinei –

scrutând nesfârşitul interior,

se apropie sau se depărtează

 pe rând – or deodată

 să-mi încurce vigilența și

 inspirația punctuală

Visurile

 

Deschid fereastra

primului venit

privirea îi dă curaj de zbor - lui

 abia ieșit din găoace –

să-i crească pene de vultur

să-și împlinească menirea

 

Dar nu aștept ploaia să-l spele

până la ultima lacrimă matură

În valea plângerii acolo merg toate

visurile să-și curețe extravaganțele

 

Aleg unul îmi e destul

îmi ajunge repetabilul vis al visului –

dornic de iubirea ruptă din soare,

ferită de sacrificiul aprinderii zborului

şi dorului nestatornic... dar dacă

cenușa lui ar putea face cuib

în visul lui Icar?

ACORDUL CU MINE

 

                                                                

 

Pe atunci,
eram simfonia de duminică
El era violoncelul

harfa

totul 

întreaga orchestră -
incantatium

 

cu fiecare acord la unison -
aceeaşi odă a bucuriei
ne îmbrăţişa clipele timpului dilatat,

alternanţele lui nesăţioase

priveau prin aceeaşi fereastră matinală

 răsăritul şi marea dansând

pe valurile impregnate cu parfum afrodisiac

 

Ah! o furtuna s-a iscat din neant

 ne-am pierdut privirile-n ceaţa zării,

partiturile-n vânt rătăcite,

nici o mângâiere de soare,

apusul iminent amenința cu deriva

ambarcaţiunii noastre antaressiene -
tocită de tăceri

mirosind a mâl şi pucioasă

cuvintele cădeau zdrenţuite lovind

catargele zdrobite–n stihii
…
II
Amintirea aceea vine azi cu tușe duminicale

voalate–n orizontul îndepărtat

al congruenţelor strivite neglijent de ţărm

 

Reuşesc în fine o invitație la cafea

cu muzica de împrumut 

cât pentru un taifas

Ocazional 

timpul îşi trece nonşalant
degetele clipelor prin părul nins

 

Pe fundal roz second hand

Beckett mă priveşte cu interes absurd

din când în când:

îl mai aştepţi, doamnă?

 

În constelaţie

doar tăcerea de stea mai clipea...

IUBIND

 

 

Iubind

 te simţi mai sus pe-o scară,

cu sufletul desculţ

dansând pe-o sfoară –

 pluteşti uşor şi chiar te laşi

genună-n zbor

tot rătăcind val în furtună

eşti cântec necântat...

 

Doar când iubeşti

simți dansul nedansat

în  pulsul tău răscolitor

ești fermecat

de visul nevisat,

ai râsul hohotind încetișor

tentând destinul

sub freamătul înfiripat

 

Iubeşti

simți lumea toată-n palma ta

şi-ai vrea s-o dăruieşti

necondiţionat

așa iubind!

TIMPUL LEAGĂNĂ VEŞNICIA

 

 

Viața începea cu o zi mare

în calendarul nașterii: dintr-o micuţă stea

purtând duioşiile noastre milenare

 

Se uimea universul crescând,

 se-mbogățea conștiința lui

din pulberi călătoare

scânteind, din emanaţii şi pământuri rare -

Fiinţe născătoare îmboboceau

din excepții tributare și iubire

 

Imensitatea noastră, care şi azi crește

dintr-o altă perfectă percepție,

renaște înfloritoare din pulsaţii şi soare

 

Sub sceptrul sacru, suflete călătoare

ce visau în adormirea rosturilor noi,

reînvie: din zero absolut şi dens,

fac saltul către axa vie, sinuoasă:

 

Timpul e o cale cu un singur sens

tot legănând armonic Veșnicie!

 

06.06.21

CÂNTEC INTERSTELAR

 

 

O stea se înmulţeste prin stele

jucându-se-n volte-ntre ele;

de-a colț în colț luminoasele

lucesc în spaţii frumoasele

 

În cale fac promenade

până la Andromeda: cascade

curgând puzderii de stele

perpetuum fac jocu’-ntre ele:

 

al umplerii unui soare mai mare

strălucitor cât o zare

 

Sub cer de galaxii, constelaţii

se nasc şi pier în vecii

Naţii cresc şi descresc în vibraţii

de stele-n spirale şi spaţii

 

De la big-bang la corpuscul

 dinspre astre-n grupuscul

învaţă conştiinţa să creadă

cum ea susţine veşnicia-n pleiadă!

Îmblân zirea scorpiei *varianta

 

De fiecare dată tu speri

să devin povestea îmblânzită

cu nume radiant

apoi îmi netezești coapsa duios

 atât de duios încât...

eu credeam că ai un vis

(tocmai de aceea durează doar

câteva minute visul

să nu rămânem captivi în poveste)

Dar tu, visătorule

 încă nu știi ceva

sau nu crezi că:

 

dacă aş fi cum m-ai vrea

ciugulind din palma visului

ai purta povara grea a păcatelor mele

și dincolo de ele -

podul pe care eu mă străduiesc

să-l țin în picioare ţi l-aş ceda

să ne susțină trecerea

să nu ne fure ochiurile

apei înşelătoare de sub el

 

Peste valurile fluviului nostru

fiecare îşi lasă gândul liber să surfeze

 

- Mă visezi din nou supusul din poveste...

- Când visul devine realitate, alt vis îi ia locul

Aura, 22.05.21

CLEPSIDRE DEFAZATE *varianta

 

 

Copila privea scurgerea nisipului

printre degetele timpului - risipa clipelor

 în clepsidra de pe noptiera vieţii descriind ceva...

 

Resimte memoria siliciului curgând asincron

după bunul lui plac destinat, nu al fusului orar -

dictând pașii visurilor înlănțuite cu ea

 

Umbra-i stăpâna gândurilor în balans

prezente în curgerea gravitaţiei emoţíonale

Oh, ce suspans - o dilemă originară în bătăile inimii

 

Oare,

îşi va schimba nisipul decizia greu previzibilă

neobosindu-l nici trecerea prin sitele vremii

nici lanţul prea scurt din mâna invizibilă?...

 

Las degetele să transcrie timpul nepăsător

alergător de cursă lungă ascuns în praful docil

unde se bucură de fidelitate egală cu sine

 

Refluxul de cristale tocite, punctuale:

copila resimte întoarcerea clepsidrei prăfuite

şi trecerea în cealaltă emisferă cerebral

 

(iulie 2021)

 

OGLINDA TRANSLUCIDĂ

În unda râului

îmi văd dârele imanenţei fluide

imagini bizare dansează în oglinda curgătoare

transparentă până la pietre cu nume mitice

Privirea se lasă prinsă în clipocitul

ce tresaltă particule atât cât nici val nu e,

doar blânde atingeri ireale

împlinindu-şi menirea de apă vie

mă îmbie cu arome de busuioc de grădină

Îngenunchez: cu mâinile căuş

beau din răcoarea clară purtând culori rupte

din flori de pădure - ca în scăldătoarea de botez,

şi se revarsă peste faţă şi bărbie şiroaie peste trup

tălpile-mi încă au praf străin de meteorit

amintind cărări pelegrine. Cine sunt eu?

De pe celălalt mal strigătul căprioarei

mă ademeneşte rugător mă trezeşte

să trec râul în ajutor. Firişoare cenuşii

de umbre absorbite de aburii dimineţii

urcă spiral pe nori înspre violet

după ce mi-au curăţat discret

toxinele neputinţelor în aval

01.08.21

© Aura Creiţaru

STĂPÂNUL MEMORIEI

După noi, rămâne memoria -

un fel de undă a sufletului

și nemurire a oaselor

O parte din ea va urca în eter

la care se vor conecta

condeie iubitoare

or celule fotovoltaice...

Cealaltă parte

va merge sub pământ, de unde

oasele vor înscripţiona pe cruci

numele străbunicilor

Dar dacă va fi deshumată şi

datată cu carbon doisprezece

oare, se va afla ce a mai rămas

din partea de cer a undei sacre -

până la ultima literă de pe hardul celebral,

se va vorbi despre vreo suferinţă

şi câte ceva se va scrie din ce am iubit pe pământ...?

Dar cine este stăpânul memoriei ancestrale

În care cuvântul e suveran de la început?!

Autor: Aura Creiţaru

26. 07. 21

VERDE VITAL

 

 

Cred că renaştem din dimineţi astrale

cu ferestrele privirii deschise

spre porţii de respirații vitale

 

Ne conectăm la raţii vegetale

din tubul de oxigen dăruit –

dar din darul clorofilei natale -

ce cheamă soarele-înapoi la răsărit:

 

Bun venit, pe zâmbetul zilei,

pe molecula de iubire proaspătă sevei

pe verdele ei crud de dumnezeire

stropi ne inundă gândul și cuvântul,

 

în timp ce...

 

dezlocuit de tulpini şi adăpost

de arbori tânjind după rădăcini,

Pământul nud e golit de rost

 

Vin amintirile în loc de visuri,

la alt preţ de cost – tristeţi cu ferestre închise

peste prezentul verde care tocmai a fost...

IUBIND

 

Iubind

 te simţi mai sus pe-o scară,

cu sufletul desculţ

dansând pe-o sfoară –

 pluteşti uşor şi chiar te laşi

genună-n zbor

tot rătăcind val în furtună

eşti cântec necântat...

 

Doar când iubeşti

simți dansul nedansat

în  pulsul tău răscolitor

ești fermecat

de visul nevisat,

ai râsul hohotind încetișor

tentând destinul

sub freamătul înfiripat

 

Iubeşti

simți lumea toată-n palma ta

şi-ai vrea s-o dăruieşti

necondiţionat

Iubind!

 

2 iunie 21

ARIPI PERECHE

 

 

Oare

ce ştii, înainte de a fi răspunsul

la-ntrebarea existenţială:

Ce e viaţa?

Un fluture alb

şi-a închiriat un curcubeu din care

să-şi ia culoare pentru aripi

şi străluciri de peruzea,

dar colbul l-a acoperit...

Atunci,

el s-a lipit sfios de umbra mea

să-i împrumute-o aripă... din ea

 

Şi aripa stingheră -

îmbrăţişând regretele în gândul

desprins demult din umbra mea -

 zăcea în insectar de lut pe-o stea;

își refăcea culoarea veche... sau

poate că spera un început

cu-o altă aripă-pereche...

 

P.S:

(Cum ar fi fost răspunsul tău

în clipa ce pluteai în hău

fără o aripă pereche-n soarta ta...

Știi doar că zborul meu nu se grăbea,

n-a prins a te urma-n

secunda oarbă ce se destrăma...)

PAȘII/DÂRE

  

 

1.      DÂRE *varianta

 

ecou ereditar

pașii adâncesc zilnic

menirea urmelor:

recuperează

dârele ce le-au lăsat

în urma lor străbunii

ca tu să mergi

luând aminte

ce ar mai fi de-aflat

 

paşii tăi

alte semne lasă

în urma lor

anticipând

rădăcini vlăsterelor:

de curaj poverilor

umbrelor lipite de zid

stereotip al tăcerii

interior privirii oarbe

de oedip așteptând

un rând la-nțelepciune

 

paşii tăi sub dune de nisip

 

1996

 

Paşii

ecou ereditar

adâncesc zilnic

menirea urmelor

Recuperează

ceea ce au lasat

 în urma lor părinţii

Iau aminte la dorul

ce ar mai fi avut de aflat

 

Paşii tăi

alte dâre lasă

în urma lor

pas cu pas anticipând

rădăcini de curaj poverii

umbrelor lipite de zid

de privirea oarbă a lui oedip

de pereții tăcerii

 

paşii tăi acoperiţi de nisip

FEMEIA CONTIGUĂ

 

Are gânduri diafane

calculând tresăriri molcome 

în fiecare iluzie pierdută

Are contururi line

unduioase

vorbe duioase

creionate de artistul divin

 

Are pântece perfect

zămislind în gând mai întâi proiectul

între pământ şi cer

pe când o ambarcaţiune o plimbă

ca pe un giuvaer

într-o sofa plutitoare

între dorinţă şi crez

pentru contiguitate

interstelară

 

Bunăoară

o  misivă trimite cifrul uimitor

femeia contiguă devine iubita perfectă

prin mesajul îngerului vestitor