TRECUTUL INERT

 Stau la fereastră

meditez dezinteresat

Realitatea mă obligă să o iau în seamă și

să păstrez mitul

să cred în vise

Îmi e teamă

dar le aştept

deoarece...

 

Trecutul nu are clipe

Cine să-l însufleţească? Are doar

frânturi de amintiri inerte

în sertarele incerte

care-mi amintesc de unde vin

amprente clasate pe care le iubim

dar alfel: să ne acoperim dorul...

Ar putea absența conturului să devină viitor

dacă timpul ei a trecut?

 

Nimic nu e de sine stătător...

 

Oare

Clipele vechi ar putea

să facă tumbe înspre viitor

făcând un salt peste noi?

și uite așa să le reîntâlnim în cale?

Maşina timpului a atins performanţa încât -

apăsând pe butonul come back

să putem schimba dinadins

sau retuşa măcar ceva petrecut?

să te asculte timpul când spui STAI!?

 

Dar stai!

capete oarbe pe umeri ne-ar creşte intens din

limita percepției noastre

axa trecerii într-un singur sens

poate deveni utopie

 

Cai de lumină-n galop ar putea să ne-ajungă din urmă!

 

Stau la fereastră

realitatea mă îmbie să merg înainte

(Cum să mă mire când simt săgeata ce se apropie

venind... Știu că nu-mi va atinge adâncul ființei

Gândul meu e îmbrățișat cu mine în iubire

și-n puterea credinței!

 

Stau la fereastră

meditez dezinteresat

Realitatea mă obligă să o iau în seamă

şi să cred în vise

 

14. 02. 21

Manuscris: Prezentul dintre clipe

EU ŞI MAMA

 

 

Am regăsit icoana mamei, care

Zâmbea senin dintr-o fotografie;

Pe buze-i văd acea încurajare

Ca un îndemn de neuitat să-mi fie

Când am primit o mamă iubitoare,

Am ştiut că m-a primit cu bucurie,

Aşa cum Domnu'-a dat la fiecare

să fim legați de El o veșnicie.

Chiar dacă mama a plecat pe zare

Iubirea ei mi-e insuflată, vie

Şi-acum și-n orice provocare

Rămâne blândă, înţeleaptă - bucurie

Măicuţa mea, resimt ca fiecare,

La fel de mult şi eu o datorie:

Să las prin fiii mei comemorare

Recunoştinţă şi omagiu – ţie!

*) Apărută în Antologia "Mama-primăvara mea" , Ed. Inspirescu

Manuscris: Prezentul dintre clipe

DUREREA MAMEI

 

  

Se spune că

durerea mamei ar fi un tremur repetat

cu epicentrul în câte o rană

sau în mai multe răni albastre

Eu cred că e un roi de efemeride,

hrănindu-se cu dorurile noastre

 

Am întrebat-o pe mama

ce-i durerea;

ea mi-a răspuns: „Vaaai!

Cel mai mult m-a durut despăţirea

de fata cea mică, sora voastră... Plecată

să-şi odihnească suferinţa-n rai...”

 

Ştiu că a mai durut-o văduvia bunicii

absenţa tatălui pierdut în război...

Vremea molimelor când n-alegeau,

făceau ravagii în tot locul – iar

fratele cel mare, marinar

abia-mplinise treizecişidoi..

.

 Mama e glasul acela duios,

care imita gânguritul în surdină-n

dialoguri înţelese doar

de  doi: ea şi pruncul

ce urma să vină; ea şi celălalt,

plecat de mult de lângă noi!

 

Durerea mamei hrănită... oooh!

cu dorurile noastre -i un tremur

de-amintire cu multe răni

simţite de noi în nopţi albastre

aici,  la fel ca ei

aflaţi pe drumul veșnic dintre astre!

 

febr. 2021

Manuscris> Prezentul dintre astre

 

PURGATORIU

 

 

Ea se desparte de mine

Merge în cealaltă lume

ale cărei dimensiuni

tocmai începe să le descopere

În taina nopţii argintii

calea e deschisă

la fel ca şi odaia sufletului

 

„Nu există moarte – suna un glas

Există doar o altă lume care

 te adoptă în trecere

din care înveţi să pleci înapoi -

 (după ce vei fi cules mierea

de pe cărări iniţiatice 

bătătorite sub tălpile

temerilor golite de conţinut)”

 

Ea îşi reinventează zborul originar

gara întâlnirilor care reuneşte -

momentul când nu cad pietre

animalele hibernează

iarba înverzeşte şi e vremea semănatului

 

După ce culege recolta

o dăruieşte

ridică temple

reînvie o lume

recreînd-o din cenuşa păsării din vis

 

Purgatoriul e universul de tranzit din noi

ce ţine cât viaţa

 

11.02.21

DECUPAJ ATEMPORAL

 

 

Timpul nu există

el a fost inventat!

 

în ceasornicul din perete

în fundalul evenimentelor din calendar

în contoarele electronice sau solare

în toate instrumentele de măsurat trecerea

dintr-o stare în alta

a obiectelor şi vehiculelor vieţii

 

Dar există locuri în care

dacă reuşeşti să creezi un decupaj

habar nu ai care e ora astrală

 dacă există timp sau nu

iar întrebarea “Cât o fi ceasul” pare hilară

 

Acolo –

în locuri atemporale

pe care nu oricine le poate accesa -

nimic nu măsoară trecerea

 

Dacă ţi se întâmplă                                                                 -

să treci dincolo de percepţia primară

(eventual îndrăgostiţii platonici au o şansă în plus)

acolo tinereţea ar fi o constantă inerentă

şi viaţa mai interesantă

atât cât poate părea

o Veşnicie

 

8.02 21

VAL DE LACRIMI ASTRALE

 

Luna e încercănată-n val de lacrimi ce se-adună-n

Tot atâtea insomnii, câte să transfere-n noapte

doruri şi melancolii.

O tristeţe-n jur e-ntinsă, fără-a spune în cuvinte

lumii care mai visează: Nu va fi aceeaşi tihnă

cum a fost mai înainte!

Nu mai poţi să spui "Adio" celor ce s-au dus prea singuri

pe tărâmul veşniciei. Moartea-i ia la întâmplare

lăsând liber pandemiei

Trişti sunt norii, trist e cerul care-şi cheamă sufletele

adormiţilor plecaţi, de amar să nu mai plângem

după fraţii sigilaţi...

Autor: Aura Creițaru

Poezie inspirată după imaginea creată de Adrian Creițaru

29.01.2021,

CORDONUL GENEZEI MATERNE

 

Pruncul

adună zilnic crâmpeie de viaţă nouă

o îmbogăţeşte cu iubirea resimţită

prin elixirul gustului suprem

primit hrană maternă

în leagănul braţelor mamei -

le adaugă toate înmuguritului

şi creşterii ombilicale divine

Dar el nu ştie

până când...

Mama -

cântecul meu de leagăn

primul cuvânt şi darul luminii

primei mele zile pe pământ;

primul cânt la lumina lămpii cu abajur

agăţată în mijlocul tavanului;

dar eu nu ştiam

pănă când...

Cântecul meu de dor

traversând ziduri de tristeţi şi înapoi –

era dorul mamei;

plânsul ploii de pe ultimul drum al surorii

spălând grijile tinereţii spre steaua ei din cer

era lacrima mamei;

dar niciuna dintre noi nu ştia

până când...

O fiică -

parte din partea-i de viaţă a mamei

primită prin muguri divini - a născut o copilă,

ducând doruri străbune prin veacuri;

Atunci, doar atunci!

Întregul şirag de suflete

pe braţe prunci legănând

aflăm că Dumnezeu a rostuit

creaţia divină pe pământ:

naşterea și viața până la chemarea fiecărui pe rând

Nimeni nu va dezlega niciodată

ceea ce ne ţine-mpreună etern prin

cordonul genezei materne

Filonul genetic şi sfânt

01.02.2021

Manustris: Prezentul dintre clipe