Pe când deschidea câte-un ochi
somnoros
între veghe şi visul frumos
Copila afla că dimineaţa are miros
de migdale
Se ridică-ntr-un cot al imaginaţiei
din verdele irisului însorit
dă bineţe alene clipind din gene
şi din pleoapele mugurilor ce stau
să plesnească sfioşi
< Vii aşa matinal să
reinventăm primăvara >
Insomniacul de martie la
aceeaşi oră biologică:
“Ştiu că aştepţi într-atât solz de
pangolin încât…
Ne luăm tot timpul din lume”
Duioşia perdantă-
un personaj ce mângâie tâmplele anotimpului
întârziat la
orizontul ghioceilor:
<De-ar mai avea timpul
răbdare...>
Timp pe răboj sau pe fundal, Copila
mea-nţelese
că nu-i aceeaşi trecere în Cer şi pe
Pământ!
Şi nici ecoul Stelei nu trece
de mormânt…
2009
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu