CÂND...

 

 

 

Când inima cheamă cu dor neostoit

bucuria să-ţi inunde sufletul însingurat

și-l invită la dans –

 e versul inedit al iubirii

 

Când dorul îți alină sufletul îngândurat

 căutând mângâiere pe firul amintirii

E versul ce țâșnește

din lacrimă genuină de mamă

 

Când emoția te răsfață ca o sărbătoare,

liberă să anunţe cu patimă poetului timpul -

o vei cerne până o să devină

ninsoare

 

În prima clepsidră albă păstrez

prima îmbrăţişare

a promisiunii: iubirea ce a îngemănat

primul poem cu unicul crez

 

18.06

 

 

1. TIMPUL ȘI ÎNGERUL

 

 

 

Timpul mi-a răsărit în față

acum nu ştiu câţi ani

 când mi-a aruncat o bagheta magică

și un înger mi-a zâmbit: hei!

de cum m-a văzut

de parcă am fi fost contemporani

şi încă nu ştiam...

 

Am aflat că timpul îşi trimite îngerii

dinspre cer spre pământ

și se emoţionează când se naște un copil

dau bineţe lumii şi dansează cu clipele,

tânjesc după fiecare secundă a noastră

să primească atenţia cuvenită –

Îngerul nu ştie să se ascundă:

atunci când îi ceri îți dă mâna

îți aduce ploaie sau soare,

se bucură cu noi în ceasuri florale,

cu toate visurile din calendare

 

Câteodată,

se uită virtual în oglinda lui

îşi consultă repere din fundal

la lumina candelei arzând imemorial

Reaşează jaloane, trasând bucurii

Ne salvează din neatenţii

de tristeţi în aval

odată cu încuviinţarea gândurilor

ce vin şi-l susţin

 

Timpul ne ține seama evenimentelor

iar îngerul de iubire

ne creditează discret

Timpul se derulează

după proiectul divin

pe marele ecran ireal

iar îngerul ne însoţeşte continuu

pe fiecare ideal concret

 

 

14.06

 

 

SELECȚIA VISURILOR

 

 

La orizontul retinei –

scrutând nesfârşitul interior,

se apropie sau se depărtează

 pe rând – or deodată

 să-mi încurce vigilența și

 inspirația punctuală

Visurile

 

Deschid fereastra

primului venit

privirea îi dă curaj de zbor - lui

 abia ieșit din găoace –

să-i crească pene de vultur

să-și împlinească menirea

 

Dar nu aștept ploaia să-l spele

până la ultima lacrimă matură

În valea plângerii acolo merg toate

visurile să-și curețe extravaganțele

 

Aleg unul îmi e destul

îmi ajunge repetabilul vis al visului –

dornic de iubirea ruptă din soare,

ferită de sacrificiul aprinderii zborului

şi dorului nestatornic... dar dacă

cenușa lui ar putea face cuib

în visul lui Icar?

ACORDUL CU MINE

 

                                                                

 

Pe atunci,
eram simfonia de duminică
El era violoncelul

harfa

totul 

întreaga orchestră -
incantatium

 

cu fiecare acord la unison -
aceeaşi odă a bucuriei
ne îmbrăţişa clipele timpului dilatat,

alternanţele lui nesăţioase

priveau prin aceeaşi fereastră matinală

 răsăritul şi marea dansând

pe valurile impregnate cu parfum afrodisiac

 

Ah! o furtuna s-a iscat din neant

 ne-am pierdut privirile-n ceaţa zării,

partiturile-n vânt rătăcite,

nici o mângâiere de soare,

apusul iminent amenința cu deriva

ambarcaţiunii noastre antaressiene -
tocită de tăceri

mirosind a mâl şi pucioasă

cuvintele cădeau zdrenţuite lovind

catargele zdrobite–n stihii
…
II
Amintirea aceea vine azi cu tușe duminicale

voalate–n orizontul îndepărtat

al congruenţelor strivite neglijent de ţărm

 

Reuşesc în fine o invitație la cafea

cu muzica de împrumut 

cât pentru un taifas

Ocazional 

timpul îşi trece nonşalant
degetele clipelor prin părul nins

 

Pe fundal roz second hand

Beckett mă priveşte cu interes absurd

din când în când:

îl mai aştepţi, doamnă?

 

În constelaţie

doar tăcerea de stea mai clipea...