OGLINDA TRANSLUCIDĂ

În unda râului

îmi văd dârele imanenţei fluide

imagini bizare dansează în oglinda curgătoare

transparentă până la pietre cu nume mitice

Privirea se lasă prinsă în clipocitul

ce tresaltă particule atât cât nici val nu e,

doar blânde atingeri ireale

împlinindu-şi menirea de apă vie

mă îmbie cu arome de busuioc de grădină

Îngenunchez: cu mâinile căuş

beau din răcoarea clară purtând culori rupte

din flori de pădure - ca în scăldătoarea de botez,

şi se revarsă peste faţă şi bărbie şiroaie peste trup

tălpile-mi încă au praf străin de meteorit

amintind cărări pelegrine. Cine sunt eu?

De pe celălalt mal strigătul căprioarei

mă ademeneşte rugător mă trezeşte

să trec râul în ajutor. Firişoare cenuşii

de umbre absorbite de aburii dimineţii

urcă spiral pe nori înspre violet

după ce mi-au curăţat discret

toxinele neputinţelor în aval

01.08.21

© Aura Creiţaru

STĂPÂNUL MEMORIEI

După noi, rămâne memoria -

un fel de undă a sufletului

și nemurire a oaselor

O parte din ea va urca în eter

la care se vor conecta

condeie iubitoare

or celule fotovoltaice...

Cealaltă parte

va merge sub pământ, de unde

oasele vor înscripţiona pe cruci

numele străbunicilor

Dar dacă va fi deshumată şi

datată cu carbon doisprezece

oare, se va afla ce a mai rămas

din partea de cer a undei sacre -

până la ultima literă de pe hardul celebral,

se va vorbi despre vreo suferinţă

şi câte ceva se va scrie din ce am iubit pe pământ...?

Dar cine este stăpânul memoriei ancestrale

În care cuvântul e suveran de la început?!

Autor: Aura Creiţaru

26. 07. 21