surâsuri aurii de raze complice
Nepăsătoare de transmutația lor
devin ninsoare…
mulțumite parcă de șansa deghizării de sezon
Aștern,
silentíos şi molcom, covoare peste pătura verde
până mai ieri tributară ținutei de vară a realului umed…
Un covor fermecat plimbă pașii noștri în
acord cu goliciunea lăsată în urmă –
trista poveste a copacilor dezbrăcati cu
nonșalanță de Toamnă începe acum…
Pe retină,
ninsoarea galben-aurie-n oglindă:
paradis cu vălătuci de nori îngânduraţi printre
copacii goi ce se adună…
Cum să mă ridic pe vârfuri să ajung până la
orizontul meu albastru albastru deschis…? (Patinez pe
suportul lunecos înșelător al Terrei materne)
Plafonul călător,
ascensoare de aripi mă cuprind
mă aspiră
mă scutură de lest
mă respiră pe limbajul păsării eterne!
Ah –
de m-ar visa anotimpul verde
exact cum privesc către eternitatea din zare…
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu