Dor de Nichita
Te-ai lăsat de bună voie
adăstării la destinul tău
pururea predestinat să dai
foamei şi setei de cuvânt sărbătoare
Te arăţi pe gândul tău maiestuos
să te moştenim mai bine
să ne îmbogăţim cu duhul tău
iubite poet, vulnerabil doar ţie
tu, împătimitul de infinituri si de punct
Măreţia ta începe în fiecare zi
şi nu se sfârşeşte...
De-ai şti cât îţi ducem dorul
te-ai lăsa întors înmiit răsfrânt
acoperindu-ne cititul cu privirea uimită
aşa cum ne-ai lăsatîndrăgostiţi de poem
de m-ai auzi
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu