Stau la fereastră
meditez dezinteresat
Realitatea mă obligă să o iau în seamă
și
să păstrez mitul
să cred în vise
Îmi e teamă
dar le aştept
deoarece...
Trecutul nu are clipe
Cine să-l însufleţească? Are doar
frânturi de amintiri inerte
în sertarele incerte
care-mi amintesc de unde vin
amprente clasate pe care le iubim
dar alfel: să ne acoperim dorul...
Ar putea absența conturului să devină
viitor
dacă timpul ei a trecut?
Nimic nu e de sine stătător...
Oare
Clipele vechi ar putea
să facă tumbe înspre viitor
făcând un salt peste noi?
și uite așa să le reîntâlnim în cale?
Maşina timpului a atins performanţa
încât -
apăsând pe butonul come back
să putem schimba dinadins
sau retuşa măcar ceva petrecut?
să te asculte timpul când spui STAI!?
Dar stai!
capete oarbe pe umeri ne-ar creşte
intens din
limita percepției noastre
axa trecerii într-un singur sens
poate deveni utopie
Cai de lumină-n galop ar putea să
ne-ajungă din urmă!
Stau la fereastră
realitatea mă îmbie să merg înainte
(Cum să mă mire când simt săgeata ce se
apropie
venind... Știu că nu-mi va atinge
adâncul ființei
Gândul meu e îmbrățișat cu mine în
iubire
și-n puterea credinței!
Stau la fereastră
meditez dezinteresat
Realitatea mă obligă să o iau în seamă
şi să cred în vise
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu