duminică, 21 februarie 2021

TRECUTUL INERT

 Stau la fereastră

meditez dezinteresat

Realitatea mă obligă să o iau în seamă și

să păstrez mitul

să cred în vise

Îmi e teamă

dar le aştept

deoarece...

 

Trecutul nu are clipe

Cine să-l însufleţească? Are doar

frânturi de amintiri inerte

în sertarele incerte

care-mi amintesc de unde vin

amprente clasate pe care le iubim

dar alfel: să ne acoperim dorul...

Ar putea absența conturului să devină viitor

dacă timpul ei a trecut?

 

Nimic nu e de sine stătător...

 

Oare

Clipele vechi ar putea

să facă tumbe înspre viitor

făcând un salt peste noi?

și uite așa să le reîntâlnim în cale?

Maşina timpului a atins performanţa încât -

apăsând pe butonul come back

să putem schimba dinadins

sau retuşa măcar ceva petrecut?

să te asculte timpul când spui STAI!?

 

Dar stai!

capete oarbe pe umeri ne-ar creşte intens din

limita percepției noastre

axa trecerii într-un singur sens

poate deveni utopie

 

Cai de lumină-n galop ar putea să ne-ajungă din urmă!

 

Stau la fereastră

realitatea mă îmbie să merg înainte

(Cum să mă mire când simt săgeata ce se apropie

venind... Știu că nu-mi va atinge adâncul ființei

Gândul meu e îmbrățișat cu mine în iubire

și-n puterea credinței!

 

Stau la fereastră

meditez dezinteresat

Realitatea mă obligă să o iau în seamă

şi să cred în vise

 


14. 02. 21

Manuscris: Prezentul dintre clipe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu