Luna e încercănată-n val de lacrimi ce se-adună-n
Tot atâtea insomnii, câte să transfere-n noapte
doruri şi melancolii.
O tristeţe-n jur e-ntinsă, fără-a spune în cuvinte
lumii care mai visează: Nu va fi aceeaşi tihnă
cum a fost mai înainte!
Nu mai poţi să spui "Adio" celor ce s-au dus prea singuri
pe tărâmul veşniciei. Moartea-i ia la întâmplare
lăsând liber pandemiei
Trişti sunt norii, trist e cerul care-şi cheamă sufletele
adormiţilor plecaţi, de amar să nu mai plângem
după fraţii sigilaţi...
Autor: Aura Creițaru
Poezie inspirată după imaginea creată de Adrian Creițaru
29.01.2021,
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu