L-am cunoscut pe don quijote
fără rosinantă şi fără scutier
doar morile de vânt şi poetul speranţei
Un autograf pecetluia înţelepciunea de visător
împăcată cu raţiunea plină de griji
Aşa am început să înţeleg că
pot fi o femeie fără vârstă
cu ridurile grijilor ocolite
de tristeţi şi
chiar acoperite de tăceri
M-am înrudit în felul meu cu don quijote
cu nemărginirea lui
Acum rotesc după voie
morişca ce macină timpului
nisipuri mişcătoare de lacrimi
apăsând la nevoie
butonul în sensul potrivit de mers
Viaţa sau moartea - două stări alotropice
ale aceluiaşi vis
lăsat de Dumnezeu moștenire
speranţei femeii fără vârstă
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu